Senatorii au adoptat, la inceputul acestei saptamani, o noua Lege a voluntariatului, prin care activitatea de voluntariat va fi considerata experienta profesionala sau in specialitate daca aceasta este realizata in domeniului studiilor absolvite, relateaza agentia de presa Mediafax.
Potrivit proiectului, prin care va fi abrogata Legea voluntariatului adoptata in anul 2001, voluntarii vor putea primi din partea organizatiei gazda un certificat de recunoastere a competentelor dobandite prin voluntariat.
Conform ultimului Eurobarometru, din 2010, Romania are aproximativ 4,4 milioane de voluntari, respectiv 20 la suta din populatia tarii, avand una dintre cele mai scazute medii de implicare in comunitate din Europa. Acelasi studiu arata ca media europeana de implicare in activitati de voluntariat ajunge la 40 la suta, culminand cu Norvegia, unde 80 la suta din populatie se implica in activitati de voluntariat.
Autorii proiectului precizeaza ca echivalentul contributiei financiare a voluntariatului la PIB atinge, in state precum Austria, Olanda si Suedia, intre 3 si 5 la suta din PIB.
Aceasta initiativa legislativa a fost initiata de un grup de parlamentari PSD, PNL, PC si UNPR, printre care se numara Elena Federovici, Gabriela Firea, Nicolae Banicioiu, Eugen Bejinariu, Ana Birchall, Liviu Ciuca, Petre Daea, Alina Gorghiu, Liviu Harbuz, Ovidiu Iane, Rodica Nassar, Cosmin Necula, Nini Sapunaru si Viorel Stefan. (A.D.).