Reprezentantii Federatiei VOLUM, initiatorii proiectului noii legi a voluntariatului, le explica in seria de doua articole, citiorilor nONGuvernamental ce este o fisa de voluntariat si care este utilitatea acesteia, ce inseamna certificatul de voluntariat si cum va fi acesta implementat, cine poate acorda certificate de voluntariat si care sunt pasii urmatori pentru implementarea legii voluntariatului.
Ce este fisa de voluntariat si care este utilitatea ei?
Fisa de voluntariat este un document de tip fisa postului, in care sunt detaliate atributiile si responsabilitatile voluntarului. Aceasta este o anexa a contractului de voluntariat, si este forma prin care ambele parti – voluntarul si organizatia gazda – stabilesc activitatile ce urmeaza a fi desfasurate de catre voluntar, conditiile de desfasurare si instrumentele folosite daca este cazul.
Ce este certificatul de voluntariat si cum va fi acesta implementat?
Certificatul de voluntariat este un document emis la cererea voluntarului de catre organizatia gazda, care va detalia experienta de voluntariat. Conform legii, documentul va contine datele de identificare ale voluntarului, ale organizatiei gazda, datele reprezentantului legal al organizatiei, activitatile de voluntariat prestate, atributiile asumate de catre voluntar si abilitatile/aptitudinile dobandite de catre acesta.
Modelul de certificare propus este de tip Youthpass – certificarea online oferita de Comisia Europeana pentru activitatile de educatie nonformala in cadrul Programului ERASMUS+.
Astfel, va exista un portal national de certificare care va acorda posibilitatea organizatiilor sa emita online certificate in anumite conditii, unde vor fi detaliate domeniile de competente cheie preluate din Cadrul National al Calificarilor si Cadrul European al Calificarilor, si unde va fi detaliata intreaga procedura de certificare. Certificatele vor putea fi utilizate atat in format elecronic, cat si in format fizic.
In aceasta luna, Federatia VOLUM prin ONG-urile membre si partenerii sai institutionali, impreuna cu reprezentanti ai angajatorilor romani vor initia un grup national de lucru care va lucra la un kit de certificare. Certificarea va fi pilotata timp de 6 luni de organizatii din intreaga tara din toate domeniile de activitate. Doar dupa finalizarea procesului de pilotare si colectarea feedback-ului din intreaga tara, va exista un model de certificare functional si relevant, care va putea fi preluat si asumat de organizatiile care implica voluntari din toata tara.
Cine poate acorda certificate de voluntariat?
Certificatele de voluntariat vor putea fi acordate exclusiv de organizatii fara scop lucrativ care desfasoara activitati de voluntariat, conform legii – ONG-uri si institutii publice. Acordarea de certificate va incepe doar dupa pilotarea kitului de certificare propus de catre Federatia VOLUM si partenerii sai.
Care sunt pasii urmatori privind implementarea Legea Voluntariatului?
Calendarul propus pentru urmatorii pasi in implementarea noii Legi a Voluntariatului de catre Federatia VOLUM este:
- Stabilirea Grupului National de Lucru impreuna cu membri Federatiei VOLUM si partenerii institutionali – Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Ministerul Educatiei Nationale, ANPCDEFP, Autoritatea Nationala pentru Calificari si Reprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti;
- Organizarea la Bucuresti a unei intalniri internationale cu reprezentanti a 5 state membre ale Uniunii Europene unde este functionala certificarea abilitatilor dobandite prin voluntariat, si preluarea din exemplele lor de buna practica;
- Finalizarea kitului de certificare a abilitatilor impreuna cu ONG-uri, institutii publice si angajatorii romani;
- Pilotarea certificatului de voluntariat propus folosind kitul de certificare cu sprijinul membrilor VOLUM si al organizatiiilor sau institutiilor care doresc sa faca parte din aceasta etapa;
- Asumarea si promovarea unei proceduri de certificare a abilitatilor dobandite prin voluntariat la nivel national, agreate de ONG-uri, institutii publice si angajatori. (A.D.).